Ciprian Paraschiv, deputat din partea partidului AUR, a vorbit despre dilema abundenţei de cluburi de drept public din fotbalul românesc.
Fostul preşedinte executiv al celor de la Poli Iaşi, intrat în politică în anul 2024 şi ales deputat din partea partidului AUR a tranşat problema cluburilor de drept public şi privat. Ciprian Paraschiv a numit un scenariu ideal, în care investitorii susţin sportul la nivel profesionist, în timp ce statul se ocupă de infrastructura acestuia şi de investiţii la nivelul dezvoltării viitorilor profesionişti.
Ciprian Paraschiv: "90% din cluburile din România sunt de drept public"
"Ideal, spunem noi toţi, este ca privatul să susţină sportul profesionist, iar statul infrastructura, copii şi juniorii. 90% din cluburile din România sunt de drept public, iar 10% sunt de domeniu privat.", a declarat Ciprian Paraschiv, la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ceea ce priveşte un exemplu pozitiv existent deja în fotbalul nostru, Paraschiv a evidenţiat clubul lui Gică Hagi, Farul Constanţa, drept un exemplu pentru întreg fotbalul românesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Gică Hagi şi-a făcut stadion, a creat o cultură, creează jucători, niciodată nu s-a întins mai mult decât se întinde plapuma. Statul a făcut stadioane de 400.000.000 de euro. Din punctul meu de vedere, singurul club profesionist 100% este clubul lui Gică Hagi.
E greu de găsit o linie de mijloc. Fără stat, fotbalul românesc nu are, privatul nu vine, nu vine nici mâine, nici poimâine. Trebuie să ne adaptăm realităţii zilelor noastre.", a mai spus Paraschiv.
Farul Constanţa a încheiat sezonul precedent din Superliga pe locul 11. În urmă cu trei sezoane, Farul reuşea performanţa de a cuceri titlul din Superliga.
Totodată, Gheorghe Hagi a cucerit un alt titlu de campion în România, la capătul sezonului 2016/2017, cu Viitorul Constanţa, alături de o Cupă a României, în sezonul 2018/2019 şi o Supercupă, la începutul sezonului 2019/2020.
- Citește și
- UTA Arad, victorie în ultimul meci amical, împotriva sârbilor de la Zeleznicar Pancevo
- "Şmecheria se plăteşte"! Eugen Neagoe, poveste inedită din perioada în care a antrenat Pandurii: "200 de dolari amendă"
- Deputatul care l-a pus la punct pe Gigi Becali, după războiul cu George Simion: "Se bagă prea mult în seamă"
- Scandalul de la Inter ia amploare: i-a răspuns căpitanului, după acuzaţiile care au inflamat vestiarul echipei lui Cristi Chivu
- Zi bună pentru jucătoarele din România, la Wimbledon. După Gabi Ruse, Sorana Cârstea s-a calificat în turul doi, la dublu
- Dan Petrescu l-a găsit pe înlocuitorul lui Simone Scuffet! CFR Cluj şi-a adus un nou portar italian
Afla mai multe despre: farul constanta, gica hagi, ciprian paraschiv